Castelul Peles – Sinaia ~ Peles Castle – Sinaia | www.welcome2romania.wordpress.com


Castelul Peles a fost construit la initiativa primului Rege al României, Carol I,intre anii 1873 – 1914, pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsa sau mosia Sinaia, achizitionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871.

Castelul Peles a fost construit la initiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept resedinta de vara, investita cu functii politice, culturale si simbolice. Dupa 1914, castelul Peles si-a exersat în continuare functia de reprezentare si de muzeu, fara a mai fi însa locuit timp 6 luni pe an, asa cum obisnuia suveranul fondator. Pâna în 1947, devine spatiu aulic pentru vizitele oficiale sau gazduieste ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia si gazduit de castelul Peles pâna la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sarbatorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de catre Regele Carol al II-lea (1930-1940).

In perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autoritatilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colectiilor de pictura, mobilier, textile, piese de arta decorativa si carti au fost transferate la Muzeul de Arta din capitala.Din 1990, respectiv 1993 si pâna azi, castelele Peles si Pelisor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, dupa cinci ani de negocieri între Statul român si Casa regala, se ajunge la un acord, prin care castelul Peles, castelul Pelisor, precum si întregul domeniu Peles alcatuit din fostele dependinte regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continua sa fie administrate de statul român.

Castelul Peles este cel mai impresionant si cel mai valoros castel din Romania, cucerind prin frumusetea sa, prin eleganta, prin combinatia de stiluri, prin maretia si bogatia sa. Pelesul este primul castel din Europa electrificat in totalitate, el fiind dotat si de alte utilitati neobisnuite pentru acea vreme, cum ar fi, aerul conditionat, aspiratorul, liftul, incalzirea centrala, apa curenta. Castelul are 160 de camere, dintre care doar 10 pot fi vizitate de turisti.

Dupa strabaterea unei alei se ajunge in curtea Castelului Peles, unde frumusetea fantanilor, a ornamentelor, decoratiunilor din lemn si marmura de Carara se contopeste cu maretia naturii care imbraca imprejurimile castelului intr-o armonie uluitoare.

Intrearea in castel se face prin holul de onoare, construit pe trei niveluri de catre Karel Liman. Aici totul este de un lux iesit din comun, cu peretii lambrisati in lemn de nuc, cu numeroase statuete din alabastru ce prezinta subiecte biblice, istorice, mitologice. Ferestrele sunt acoperite cu vitralii ce ilustreaza scene alegorice si motive heraldice.

Salile de arme cuprind o impresionanta colectie de arme, si anume peste 4000 de piese orientale si europene, ale secolului XVI-XVII. Aici mai pot fi admirate si suita de armuri germane, dar si o superba armura completa de cal si cavaler (doar un singur exemplar in Romania).

In Cabinetul de lucru se poate vizita un pupitru destinat audientelor oficiale si un birou impunator.

La ordinele reginei Elisabeta Sala veche de muzica a fost reamenajata, folosind ca salon pentru seratele literare. Aici se gasesc picturi pe panza ce ilustreaza basme si vitralii ce prezinta legende populare romanesti ale poetului Vasile Alecsandri.

Sala Florentina, cunoscuta si sub numele de “Marele Salon” a fost prima sala de receptie a castelului. Usile sunt din bronz, imfatisand elemente florale din natura si personaje feminine. Luxul si maretia sunt completate in aceasta incapere si de cele doua mari candelabre, o oglinda si arta din sticla, de tip decorativ de Murano.

Sala Maura adaposteste o minunata fantana de marmura, iar peretii incaperii sunt decorati cu arabescuri din stuc aurit si policromat.

Sala de teatru are 60 de locuri si o loja regala, iar in Salonul turcesc peretii sunt decorati cu broderii manuale, aici aflandu-se si o colectie se vase turcesti si persane in alama.

Biblioteca regala contine o colectie de carti rare, cu coperti din piele si gravate cu litere de aur. Aici toti pasionatii de lectura gasesc un loc demn de toata admiratia. In biblioteca exista si o usa secreta in spatele unui raft, prin care regele putea merge in alte incaperi ale Pelesului.

Castelul Peles este un important obiectiv de atractie turistica, fiind al doilea muzeu din tara (dupa Bran) vizitat de turisti din Romania dar si din alte tari. In anul 2006 Pelesul a fost vizitat de peste 250.000 de turisti.

Am putea scrie saptamani intregi despre aceste impresionant castel, am putea descrie fiecare coltisor si fiecare colectie in parte, dar sunt elemente definitorii ale castelului ce nu pot fi descrise nici de cei mai talentati poeti. Frumusetea naturii ce vegheaza castelul, luxul exorbitant din interiorul lui, diferitele stiluri imbinate intr-o eleganta desavarsita, toate acestea merita traite in acea atmosfera de basm unde totul ne duce in timpul printilor si al printeselor, unde impactul vizual asupra minunatiilor intalnite la Peles reuseste sa ofere un sentiment coplesitor si vesnic viu in amintirea si sufletul fiecarui vizitator.

***********************

Located in Sinaia (44 km from Brasov), Peles Castle is considered by many one of the most beautiful castles in all Europe. It was the final resting place for several Romanian monarchs including King Carol I, who died here in 1914.

The building of the castle began in 1873 under the direct order of the Viennese architect Wilhem Doderer and was continued in 1876 by his assistant, Johann Schultz de Lemberg. During 1877-1879 because of the war they abandoned work. That’s why the castle was inaugurated only on October 7, 1883. The location for the castle was chosen by the German prince Carol I de Hohenzollern, who was to become a king and it draws its name from the neighboring brooks which passes through the courtyard.

Several other buildings, annexed to the castle, were built simultaneously: The Guard’s Chambers, The Economat Building, The Foisor Hunting House, The Royal Stables, and the Electrical Power Plant. The Sipot Villa was constructed later. This would serve as the work site of architect Karel Liman. Liman would later supervise the building of Pelisor (1889-1903, the future residence of King Ferdinand and Queen Mary of Romania). as well as of the King’s Ferdinand Vila in the Royal Sheepfold Meadow

The castle was built in wood, stone, bricks and marble and comprises more than 160 rooms. The representative style used is German Renaissance, but one can easily discover elements belonging to the Italian Renaissance, Gothic, German Baroque and French Rococo style.

Peles is surrounded by seven terraces decorated with statues (sculptured by the Italian, Romanelli), stone-made-wells, ornamental vases and Carara marble. The architects used an abundance of wooden decoration, both for the exterior and for the interior of the castle, which confers a very special quality to the building.

Pelisor Sinaia RomaniaQuite outstanding are the Big Armory Room, the small Armory Room, the Florentine Room, the Reception Room (where paintings and wooden sculptures depicting 16 castles of the Hohenzollerns are exhibited), the Moresque Room, The French Room, the Turkish Room, the Council Room, the Concert Room as well as the Imperial Suite.

Other exquisite attractions such as the statues, the ceramics, the gold and silver plates, the Meissen and Sevres porcelain, the Murano crystal chandeliers, German stained-glass windows, walls covered with Cordoba leather, ebony and ivory sculptures, as well as the extensive weapon collections are worth mentioning. It is also important to know that Peles Castle shelters one of the most important and most valuable painting collections in Europe, almost 2.000 pieces.

Almost adjacent to Peles Castle is Pelisor (“Little Peles”). King Ferdinand, who succeeded Carol I, intended to use Peles Castle as a summer residence. Supposedly he found Peles too big and overwhelming, so he commissioned the smaller, art-nouveau style, Pelisor Castle. Pelisor’s 70 rooms feature a unique collection of turn-of-the century Viennese furniture and Tiffany and Lalique glassware.

3 comments on “Castelul Peles – Sinaia ~ Peles Castle – Sinaia | www.welcome2romania.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s