Sanzienele – sarbatoarea naturii ~ Sanzienele – Celebrate The Spirits of Nature ~


 

 

Solstitiul de vara, ziua cea mai lunga a anului dupa care incepe sa scada putin, cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului a fost determinat empiric prin observarea atenta a reperelor terestre, in special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sanziana sau dragaica), pasari (cucul), insecte (licuricii), si cosmice (rasaritul sau asfintitul astrilor si constelatiilor).

Cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuala a timpului a fost cucul, pasare migratoare care, cum soseste pe plaiurile romanesti, incepe a canta vestind, la sfarsitul lunii martie, ziua egala cu noaptea, fenomen astronomic numit de popor si tar inainte – tar inapoi. Primul cantec al cucului, care corespunde aproximativ cu echinoctiul de primavara, este marcat in Calendarul popular de Ziua Cucului, 25 martie (Blagovestenia sau Buna Vestire in Calendarul crestin). Dupa trei luni de cantat neintrerupt, el se opreste brusc la sfarsitul lunii iunie, in perioada solstitiului de vara. Truditorii ogoarelor afla ca a sosit ziua cea mai lunga a anului, numita in Calendarul popular Amutitul Cucului, 24 iunie (Sanzienele sau Dragaica). Fiind o aparitie misterioasa in peisajul cotidian (vine si pleaca, prin migratie, incepe si inceteaza sa cante la date bine precizate in timp), cucul a devenit o pasare-oracol, implicata in destinul oamenilor; prin locul unde sta cand canta, de cate ori canta, cand este auzit prima oara etc., el prevesteste norocul, bogatia, saracia, sanatatea, casatoria. Amintirea functiei sale de orologiu calendaristic este pastrata astazi de numele ceasurilor cu cuc, cunoscute orologii ale timpului diurn.

Anul Nou agrar si Anul Nou pastoral au fost fixate in deplina concordanta cu ritmurile biologice ale plantelor si animalelor specifice latitudinii geografice a Romaniei. Desi inceputurile de an agrar si pastoral gravitau in preajma echinoctiului de primavara, acestea se deosebeau fundamental: unul marca inceputul ciclului biologic al plantelor si activitatile economice solicitate de acesta (aratul, semanatul), altul marca perioada fatatului si intarcatului puilor, precum si unele activitati economice specifice (inceputul mulsului, tunsul oilor, taiatul mieilor si altele). Natura a dispus ca la sfarsitul ciclului vegetal, toamna., rolurile sa se schimbe: incepe ciclul de reproductie al animalelor, pe de o parte, si se maturizeaza, se coc si se recolteaza rodul plantelor, pomilor fructiferi si vitei de vie, pe de alta parte. Dintre plantele de cultura, o exceptie notabila face graul, care se recolteaza vara. Sunt indicii antropogeografice si etnologice ca in vremurile arhaice, pe actualul teritoriu al Romaniei, graul se semana numai primavara, nefacand exceptie din acest punct de vedere de la ciclul biologic al celorlalte plante de cultura.

Marcand perioada imparguirii si coacerii semintelor de grau, secara, orz, deci perioada incheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sanziene, Sanpetru si Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemanator celui de inceput de an. Ritualul a castigat in spectaculozitate si datorita apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sanzienelor (24 iunie) de ziua solstitiului de vara. De altfel, unele popoare ale antichitatii celebrau aici Anul Nou, in preajma solstitiului de vara. La egipteni anul incepea in ziua intai a lunii Thot, cand aparea pe cer, inaintea rasaritului soarelui, steaua Sirius. In antichitatea greaca anul incepea tot la solstitiul de vara, in prima zi a Lunii Noi (Teodorescu, Chis, 1982, p. 58). Principalele sarbatori ale verii se impart in doua categorii: cu data fixa (Sanzienele si Sanpetru) si cu data mobila (Rusaliile).

Viata economica devenea atat de intensa in perioada solstitiului de vara, incat locuitorii satelor noastre au fost nevoiti sa reduca avalansa sarbatorilor de la sfarsitul iernii si inceputul verii la strictul proces ar implinirii ritualului calendaristic. Desi solstitiul de vara este marcat de un ciclu solemn de renovare a timpului, deschis de Sanziene (24 iunie) si inchis de Sanpetru (29 iunie), sarbatorile care il compun sunt reprezentative pentru structura generala a Calendarului popular.

Vechile sarbatori solstitiale din calendarul iulian (Timoteiu, Vartolomeu, Onofreiu, Eliseiu), cu rol deosebit in planificarea activitatilor agrare, au devenit, o data cu schimbarea calendarului, “sarbatori marunte”. Grupul de patru sfinti crestini celebrati in zilele de 10 (Sfantul Mucenic Timofte), 11 (Sfantul Apostol Vartolomeu), 12 (Preacuviosul Onufrie) si 14 iunie (Sfantul Proroc Elisei), responsabil in Calendarul popular cu imparguirea si coacerea lanurilor de grau, este numit Sfinti Marunti. Pe masura ce timpul civil si ritual din Calendarul iulian (stilul vechi) ramanea, an de an, in urma fata de timpul astronomic exact, “atributiile” de alta data ale “sfintilor” de a baga bob spicului de grau si de a fertiliza holdele semanate nu mai corespundeau cu ‘stadiul de dezvoltare al cerealelor. Astfel, importanta lor calendaristica s-a diminuat treptat, devenind mai putin insemnati pentru aprecierea si planificarea timpului agrar. Fara sa-i uite, poporul i-a facut raspunzatori de provocarea unor fenomene meteorologice negative, frecvente in luna iunie: grindina, vijeliile, furtunile si ploile torentiale. Credinte despre aceste divinitati si procesul de decadere a importantei lor in Calendarul popular, au fost atestate in Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Sudul Transilvaniei:

Sarbatoarea graului, ziua solstitiului de vara in calendarul popular, cand se spunea ca incepe sa se usuce radacina graului si sa se coaca graul in spic, a preluat numele si ziua de celebrare, ale Sfantului Apostol Vartolomeu din Calendarul ortodox, cand corespundea ca data calendaristica cu solstitiul de vara. Ca personificare a zilei cei poarta numele, Vartolomeul Graului avea trasaturile unui aprig zeu, care ii pedepsea pe cei care ii nesocoteau ziua: batea piatra, starnea furtunile si vijeliile (Banat. Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei). Sarbatoarea cu data fixa (12 iunie), dedicata Sfantului Onofrei, marca in Calendarul iulian perioada solstitiului de vara, a imparguirii si coacerii lanurilor de grau si orz. Sarbatoarea, numita si Ziua Soarecilor, era considerata nefasta pentru rozatoare, mai ales in anii ploiosi, si se considera ultimul termen calendaristic cand se mai putea semana porumbul, cartofii si legumele (Bucovina). Sarbatoarea cu data fixa (14 iunie) dedicata in Calendarul ortodox Sfantului Proroc Elisei, care indica, pe stil vechi, solstitiul de vara, este numita in Calendarul popular Elisei sau Eliseiul graului. Ca divinitate populara, aceasta baga bob spicului de grau, il imparguieste si ii grabeste coacerea. Cei care ii nesocotesc ziua sunt insa pedepsiti cu furtuni si grindina (Oltenia, Muntenia)

Unele practici efectuate in aceste zile au fost preluate de noile sarbatori solstitiale: Sanzienele si Sanpetru.

Sanziana este o planta erbacee din familia Rubiaceae, substitut fitomorf al zanei fecioare care da miros si leac florilor, rod bogat holdelor grau si orz. In flora Romaniei cele doua varietati de plante, sanziana galbena (Galium verum L.) si saziana alba (Galium mollugo L) cresc prin fanete si livezi, pe marginea drumurilor, prin paduri si pe langa garduri. Planta are doua denumiri zonale: sanziana (Oltenia, Banat. Transilvania; Bucovina, Maramures, nordul Moldovei) si dragaica (Dobrogea, Moldova de sud si centrala, Muntenia). Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semintele si radacinile au numeroase utilizari in medicina si cosmetica populara, in: obiceiurile si actele magice implinite in ziua infloririi, 24 iunie, solstitiul de vara.

Din flori de sanziene si spice de grau se impleteste o cununa, purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul complex numit Dansul Dragaicei; este identificata cu zeita Diana; agatata la ferestrele caselor, in stalpii portilor, apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice; aruncata pe acoperisul caselor si surilor prezice ceea ce i se va intampla in cursul anului celui care a confectiont-o, a aruncat-o pe acoperis. Fata care pune floarea sub capatai in noaptea de sanziene isi vede in vis ursitul, femeia care isi infasoara mijlocul cu tulpini de sanziene este ocolita de dureri de sale in timpul secerisului, fecioarele si nevestele care o poarta in san sau in par sunt atragatoare si dragastoase.

Prin calitatea sa de a inflori in cea mai lunga zi a anului si cu insolatia cea mai puternica, sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; daca infloreste inainte de ziua care ii este dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers. In nordul Romaniei si in zonele de munte la infloritul sanzienii se incepea cositul pajistilor.

Pentru farmacopeea si cosmetica populara florile sunt culese, dupa un anumit ritual, in zorii zilei de Dragaica (Sanziana) iar tulpinile, semintele si radacinile toamna. Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si, impreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda acareturilor pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse intrebuintari: pusa in scalda intareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, plamadita in rachiu vindeca loviturile si vatamarile, cu roua cazuta in noaptea de Sanziene si recoltata in zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele, fetele si femeile tinere care se tavaleau in noaptea de Sanziene in roua cazuta pe iarba deveneau mai frumoase si mai dragastoase etc.

Cununa de Sanziene

Intrucat sarbatoarea Sanzienelor se suprapune peste solstitiul de vara, moment important in derularea timpului calendaristic, aceasta era insotita de numeroase practici de divinatie, de prospectare magica a ceea ce se va intampla in viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Tehnica cea mai obisnuita consta in impletirea din flori, in special din flori de sanziene, a unei coronite si aruncarea ei pe casa sau in oborul vitelor. Cununa de Sanziene care impodobeste Dragaica in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul miri lor in timpul cununiei crestine: transferul fertilitatii divine de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Obiceiurile legate de cununa se desfasurau dupa anumite reguli:

“Se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sanzienelor, inainte de a rasari soarele, cate o cununa de sanzieni cu care se duc la ocolul vitelor unde o arunca. Daca cununa este a unei fete si de cununa se anina mai intai o vita tanara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tanar; daca se anina o vita batrana, viitorul ei ursit va fi om in varsta” (Pamfile, 1910, p. 91); “Cununile barbatilor sunt impletite in forma de cruce, iar cele impletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare isi arunca cununa sa, iar reprezentantii pe cele ale absentilor. Daca cununa se opreste pe acoperis, este semn ca acel a cui este sau pentru care s-a pomenit va avea bucurii, ii va merge bine; daca, dimpotriva, va cadea, este semn vadit pentru acela ca-i va merge rau si poate chiar ca va muri” (Pamfile, 1910, p. 93); ,,In Tara Romaneasca, si anume in jud. Braila, este datina ca romanii sa-si faca, spre Sanzieni, de cu noapte, o cununa de sulfina pe care o arunca apoi pe casa, in bataia lunii. In zori de zi, inainte de a rasari soarele, merg sa-si afle cununa si sa-si vada felul de vite la care vor avea noroc peste an” etc. (Pamfile, 1910, p. 92-93).

Floarea de sanziene se purta de catre fete in prin buzunare, in san, se incingea peste mijloc, se punea sub capatai pentru a visa peste noapte ursitul. Din intreaga flora spontana a Romaniei, sanziana este, fara indoiala, cea mai indragita. Locul aparte detinut de floarea de sanziene in obiceiurile populare romanesti nu se datoreaza mirosului si frumusetii sale, ci valorii de simbol calendaristic. In Maramures infloritul sanzienelor indica momentul favorabil pentru inceputul cositului fanului, precum si inceputul unor activitati agricole de vara (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 83), iar in zona Tecuciului functiona ca un adevarat barometru pentru aprecierea stadiului de dezvoltare a culturilor (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 79).

Faclia de Sanziene

Moment important al sarbatorii de Sanziene este umblatul cu faclia, ceremonial nocturn la care participa ca spectatori intreaga suflare a asezarilor. Faclia este lucrata mestesugit dintr-un lemn de molid uscat si crapat la un capat, unde se fixeaza rasina de brad cu surcele uscate de molid si fire de canepa. O data cu lasarea serii, copiii si feciorii urca pe coama dealurilor, se strang in cerc pentru a-si aprinde facliile si apoi se aseaza in linie dreapta, la o departare suficienta unul de altul pentru a nu se arde cu

rasina topita ce sare in timpul rotirii facliilor. Este interesant ca facliile se rotesc numai intr-un singur sens, in directia mersului aparent al soarelui pe bolta cereasca.

Strigatul “Faclia maaa … “, ca si mireasma rasinei arse strabat intreg vazduhul. Prin paduri si pe munti taietorii de lemne invartesc, de asemenea, faclii aprinse. Focul si mirosul de rasina purifica nu numai spatiul inconjurator, ci si oamenii care-si trec facliile printre picioare, ca si cum ar sari peste focuri. Cand faclia este pe cale de a se stinge, tinerii coboara spre sat inconjurand tarina si livada, intra in curti si predau facliile parintilor pentru a le implanta in mijlocul gradinilor, intre straturi (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 84). Mirosul de rasina, miscarea facliilor aprinse, purtatul lor in jurul tarinilor si livezi lor, aducerea in curti si plantarea, in final, a acestora in mijlocul gradinilor sunt secvente purificatoare si, probabil, fertilizatoare ale obiceiului.

Dansul Dragaicei

Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand, infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand; impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plante lor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc.

Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

Jocul Dragaicelor a fost atestat pentru prima data in Moldova de catre Dimitrie Cantemir (Cantemir, 1973, p. 341) si apoi in Muntenia si Dobrogea din raspunsurile primite la chestionarul lansat de N. Densuseanu (Fochi, 1976, p. 116-119). Ov. Barlea aprecia ca, spre deosebire de Lazar, unde ritualul este dedus din textul folcloric, ritualul Dragaicei a fost reconstituit numai din informatiile de natura etnografica. Versurile, atunci cand apar, sunt numai un indemn la joc (Barlea, 1981, voI. 1, p. 405).

Ceata era formata din fecioare, doua sau patru la numar, din care una sau doua imbracate baieteste. Cand avea si steag, ceata numara cinci persoane. Fetele se numeau Dragaicute sau, in Teleorman, Dragan si Dragaica. Flacaul care le canta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol in desfasurarea jocului. Din recuzita Dragaicei nu lipsea naframa, marama, basmaua), ce se flutura in timpul dansului. In unele sate din sudul tarii cetele purtau un steag impodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grau, asemanator steagului purtat de calusari. Steagul Dragaicelor, intalnit de Horia Barbu Oprisan in judetul Teleorman, era facut dintr-o prajina de 2-3 m careia i se atasa in varf o cruce de lemn. Pe steag, in varf, se legau usturoi si flori de dragaica (sanziene), iar pe bratele crucii se agatau margele, bratari, multe tichiute si hainute de copii. Cand jucau Dragaicele, mamele le dadeau diferite piese de imbracaminte ale copiilor sa le puna pe steag si sa le joace (Oprisan, 1972, p. 276). Pelinul si florile de sanziene ii confereau steagului purtat de fetele teleormanence calitati apotropaice si purificatoare captate prin acte magice in favoarea copiilor.

In unele sate participantele purtau cate o coasa sau o secera, amanunt important pentru descifrarea functiei rito-magice a dansului. In scenariul ritual care insotea cultivarea graului, incepand cu aratul si semanatul si terminand cu recoltatul si pregatirea painii, Dragaicei ii apartinea secventa cand holdele de grau erau “in parg”, inainte de recoltat. Semnificatiile initiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Dragaicei cu holdele de grau aflate in pragul rodirii si transferul fertilitatii in dublu sens: vegetal si uman. Pozitia solstitiala a obiceiului ii conferea insa si o valoare rituala in scurgerea timpului. De-a lungul unei indelungate evolutii, jocul Dragaicei a devenit un ritual polifunctional: ajuta “sa bage bob graul”, “sa coaca holdele”‘, sa apere copiii de boli si altele.

Dupa informatiile mai vechi ceata colinda mai multe sate, in timp ce sursele documentare recente limiteaza actiunea ei la nivelul unui singur sat, in vatra sau in vatra si mosia acesteia. Dragaicele faceau pasi dansati, sareau si duelau cu coasele, mai ales atunci cand se intalneau doua cete, rupeau bucati din naframele purtate si le imparteau pe la casele colindate. Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului. Timpul care se naste la solstitiul de iarna, marcat de cresterea zilei “cu cat se misca puiul in gaoace”, ajunge la maturitate la solstitiul de vara. O data cu maturizarea timpului se maturiza insa si recolta, in special graul, care urma sa fie recoltat. Aparitia coasei nu poate avea alta semnificatie in acest stravechi obicei decat secerarea (omorarea) plantelor care si-au implinit menirea parcurgand drumul de la samanta semanata la samanta recoltata. De aici pana la reprezentarea mortii cu coasa in spate cu care secera neincetat vietile omenesti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului in marele ritm al naturii: omul este o samanta care germineaza, creste, se inmulteste si moare. Duelul cosmic dintre vara si iarna, dintre zi si noapte este castigat intr-un an de doua ori de fortele benefice si de doua ori de fortele malefice. Lupta cu coasele, ca si opozitia dintre dansatoarele perechi amintesc de ceea ce se petrece in alt dans ritual, jucat initial la echinoctiul de primavara, Calusarii. Dragaicele par a reprezenta cele doua forte aflate in permanenta opozitie, dar care isi impart victoriile cu exactitate astronomica.

Boul instrutat

Alaiul nuptial al zeului adorat, in ipostaza zoomorfa a boului impodobit, desfasurat la solstitiul de vara (Sanziene sau Rusalii), este numit Boul Instrutat, Boul de Sanziene etc. Scena sangeroasa a cultului preistoric cand taurul era sacrificat violent la solstitiul de iarna, este amintita de moartea simbolica a mastii taurine numita, in unele colinde romanesti de Craciun. Turca sau Borita (feminine populare ale taurului si boului) si de ragetul imitat de instrumentul ce-i poarta numele, buhaiul din cetele de Plugusor la Anul Nou. De la moartea si renasterea taurului, substitut al zeului, la solstitiul de iarna pana la nunta divina celebrata la solstitiul de vara, cultul era intretinut prin sarbatori si obiceiuri specifice: Marcul Boilor, Sangiorzul Vacilor si altele. Perioada de gestatie a vacilor are aceeasi lungime cu cea umana: noua luni. Dupa aparitia crestinismului. parintii Bisericii crestine au suprapus peste moartea si renasterea zeului substituit de taur (Mitra sau Dionysos) nasterea Pruncului Iisus (Craciunul), iar peste alaiul sau nuptial, desfasurat probabil la echinoctiul de primavara, Invierea Mantuitorului. Daca nasterea zeului precrestin Mitra a fost compatibila, intr-un anumit sens, cu nasterea lui Iisus, motiv pentru care Biserica crestina a tolerat, tacit, dansul ritual al Turcii sau Boritei la Craciun, alaiul nuptial al zeului taurin nu putea sa se desfasoare in paralel cu jertfa lui Hristos la Paste. Din acest motiv, marile sarbatori dedicate zeului fertilizator al Universului, substituit de cal (Calusul) sau de taur (Boul Instrutat) au fost impinse in afara ciclului pascal, la Sanziene (Boul Instrutat) si la Rusalii (Calusul). Obiceiul se mai pastreaza, local, si astazi. Feciorii aleg un bou si nu un taur sa reprezinte tineretea si vigoarea nestavilita a zeului din motive practice: ei au nevoie de un animal docil care sa se lase impodobit si plimbat pe ulitele satului … Cand in unele asezari au disparut boii de munca, rolul taurului fecundator a fost preluat de vacile impodobite. Ceremonialul nuptial este structurat pe mai multe secvente rituale:

organizara cetei de feciori si alegerea, cu doua saptamani inainte de “nunta”, a boului care va juca rolul zeului. El trebuia sa fie alb sau baltat, cu coarne mari si cu deschidere larga intre ele, cu mers frumos si capul ridicat.

Din momentul alegerii, boul se bucura de un tratament privilegiat: este bine spalat, hranit si tesalat mai putin muncit ; – izolarea boului de lumea profana a satului in noaptea dinaintea ceremoniei nuptiale; – feciorii privegheaza in jurul focului aprins intr-o poiana din padure, pazesc cu mare atentie boul care paste in voie, inclusiv prin semanaturi, jupoaie coaja ciresilor salbatici din care isi confectioneaza curelele, caramburile si coifurile cu care se vor masca, impletesc o cununa din flori de camp, simbol al cununiei purtat de zeul-mire in timpul ceremoniei, cioplesc o cruce din lemn pe care o va purta boul pe frunte, discuta subiecte cu tematica erotica; – gatitul “mirelui” in dimineata zilei de nunta prin imbracarea corpului cu un covor sau cu fete de masa frumos cusute de fetele din sat, cu braie, panglici si podoabe obisnuite mirilor, cu clopotei prinsi de coarne, cu crucea de lemn prinsa in frunte si cu cununa din flori pe dupa gat. In satele unde apar in alaiul nuptial mascati, feciorii isi pun coifurile pe cap, isi infasoara pulpele picioarelor cu carambi, se incing cu curele din.scoarta de cires, se ung pe fata cu grasime si isi dau cu cermsa, isi cauta cate o nuia lunga si cu cateva frunze in varf, sa suiere puternic sau sa imite ragetul taurului cand o rotesc in aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit “Curva”, se imbraca cu haine femeiesti iar un baiat de 10-12 ani, numit “Padure”, se imbraca in frunze si crengute de stejar si fag. Dupa priveghiul nocturn din padure si mascarea lor, feciorii devin personaje sacre in anturajul zeului, il apara si participa alaturi de el la fecundarea mediului inconjurator; – formarea alaiului nuptial si intrarea zgomotoasa in sat, dupa incheierea slujbei la biserica. In satele unde apar mascati, alaiul are urmatoare ordine: Padurea care merge inainte, Dracii care inconjoara Curva, taraful lautarilor si, in fine, Boul Instrutat incadrat de feciori uneori inarmati cu pusti din lemn, sau din perechi, fete si feciori. Doi feciori tin in mana cate un corn al boului si ii scutura clopoteii la portile gospodarilor pentru a-si anunta prezenta; desfasurarea pe muteste a alaiului nuptial, in ritmul muzicii si in sunetele ciudate scoase din invartirea nuielelor cu frunze in varf. Pe melodiile sprintene de joc ale lautarilor, Dracii topaie, sar, se apropie cu gesturi grotesti de oameni, se stramba la ei si ii ameninta. Curva isi joaca rolul fara retinere, este imbratisata si sarutata de Draci, se culca cu ei pe pamant imitand actul sexual si orgiile din cortegiile dionisiace; – dupa ce parcurge intregul sat alaiul revine la gospodaria de unde a fost ales boul. La apropierea alaiului, gazda deschide larg portile, Boul Instrutat inconjoara de trei ori masa din mijlocul curtii pe care se gaseste un blid cu grau si o sticla de bautura imitand parca Dansul Isaiei din ritualul crestin dar si jocul ritual din timpul nuntii taranesti numit “De trei ori pe dupa masa”. I se scot crucea de pe frunte, tesaturile si podoabele de pe corp si apoi este dus sa se odihneasca; . – feciorii mascati merg la rau unde isi dezbraca hainele de Draci si se scalda in apa sfintita cu o zi inainte de preot. Dupa scalda lor se grabesc sa intre in rau si alti sateni, convinsi ca vor deveni sanatosi, voinici si norocosi daca vor atinge apa in care s-au spalat Dracii din alaiul Boului Instrutat; – ospatul cu mancare, bautura, joc si voie buna. Ceremonialul a fost atestat, in diferite variante locale si stadii de involutie, in Tara Oltului, Tara Barsei, Tara Hategului, Valea Tiblesului, Podisul Tarnavelor, Campia Transilvaniei, zonele Sibiu, Alba Iulia si altele

Locul aparte al Sanzienelor in Calendarul popular este subliniat, asa cum s-a mai afirmat in paginile anterioare, de culegerea rituala a plantelor de leac (sanziana, usturoiul, cicoarea, cimbrisorul, trifoiul alb, spanzul, sulfina si altele) si de indicarea celei mai mari zile din an, a solstitiului de vara, prin doua repere importante: infloritul sanziene lor si amutirea cucului. Marcand perioada de coacerea recoltelor de grau, orz, secara, Sanziene le prezentau o valoare generala. Cu mult interes era asteptata sarbatoarea aceasta de catre doftoroaiele satelor noastre, pentru a culege diferite plante de leac, si de catre tineri, in special de fete, pentru a afla cate ceva despre problema lor presanta, casatoria. Prin diferite practici, fetele sperau ca isi vor vedea in vis ursitul si ca vor deveni, scaldandu-se in noaptea sau in zorii zilei de Sanziene, in roua si apa raurilor, “frumoase si curate ca apa neinceputa”. Traditia maramureseana sustine ca in aceasta zi o frumoasa zana, Frumuseaua Verii, se scalda in apa Viseului si apoi se imbraca intr-o rochie lunga, de culoare alba si lucrata din flori de sanziene. De aceea si fetele s-ar scalda, la miez de noapte, in apa Viseului, in locuri tainuite (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 85).
ENGLISH VERSION
******************************************************************************************************************

Sânziană is the Romanian name for gentle fairies who play an important part in local folklore, also used to designate the Galium verum or Cruciata laevipes flowers. Under the plural form Sânziene, the word designates an annual festival in the fairies’ honor. Etymologically, the name stands for sân (common abbreviation of sfânt – “saint”, “holy”) and zână (a word used for fairies in general). Another likely etymology is that the word comes from the Latin Sancta Diana, the Roman goddess of the hunt and moon, also celebrated in Roman Dacia (ancient Romania). Diana was known to be the virgin goddess and looked after virgins and women. She was one of the three maiden goddesses, Diana, Minerva and Vesta, who swore never to marry.[1]
People in the western Carpathian Mountains and other parts of Romania celebrate the Sânziene holiday annually, on June 24. This is similar to the Swedish Midsummer holiday, and is believed to be a pagan celebration of the summer solstice in June. According to the official position of the Romanian Orthodox Church, the customs actually relate to the celebration of Saint John the Baptist’s Nativity, which also happens on June 24.

Sânziene rituals

The folk practices of Sânziene imply that the most beautiful maidens in the village dress in white and spend all day searching for and picking Galium verum. They are instructed to remain alone and unseen, especially by any males. Using the flowers they picked during the day, the girls create wreaths as floral crowns which they wear upon returning to the village at nightfall. They are then supposed to have turned into sânziene fairies, and dance in circle around a bonfire, into which all remains of the previous harvest are thrown. People are prevented from speaking to the girls during this ceremony, as it is presumed that the sânziene spirits possessing them might otherwise be angered or distracted.
In some regions, the girls may keep the wreaths until the following year’s Sânziene. This, they believe, ensures a fertility for their family’s land. In addition, if they place the wreath under their pillow the night right after Sânziene, it is possible that they would have a premonition of the man they are to marry (ursitul, “the fated one”). Another folk belief is that during the Sânziene night, the heavens open up, making it an adequate time for making wishes and for praying, as God is more likely to listen.
In some areas of the Carpathians, the villagers then light a big wheel of hay from the ceremonial bonfire and push it down a hill. This has been interpreted as a symbol for the setting sun (from the solstice to come and until the midwinter solstice, the days will be getting shorter).
[edit]In cultural reference

The consequences of heavens opening on Sânziene are connected by some to paranormal events reported during that period of each year. According to popular beliefs, strange things, both positive and negative, may happen to a person wandering alone on Sânziene night. Strange ethereal activities are believed to happen especially in places such as the Băneasa forest (near the capital of Bucharest) or the Baciu forest (near the city of Cluj-Napoca).
Mircea Eliade’s novel, Noaptea de Sânziene (translated as The Forbidden Forest), includes references to the folk belief about skies opening at night, as well as to paranormal events happening in the Băneasa Forest.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro
Source: http://en.wikipedia.org

Advertisements

Semnificatia desenelor de pe ouale de Paste ~ The significance of the painting Easter Egg ~



Ouale rosii simbolizeaza sangele varsat de Fiul Domnului intru mantuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.
Rastignirea si invierea reprezinta eterna legatura dintre moarte si viata, asa precum renaste natura in fiecare primavara, cind se reia ciclul vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii, al vesniciei. In traditia populara romaneasca se crede ca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: ele vindeca boli si protejeaza animalele din gospodarie. In dimineata primei zile de Pasti, copiii sunt pusi sa se spele pe fata cu apa dintr-un vas in care s-au pus dinainte un ou rosu si un ban de argint, pentru ca astfel copiii sa fie tot anul sanatosi si rumeni la fata precum oul de Pasti si curati si bogati precum argintul.

Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra, numita si „miercurea Paresimilor”. Exista obiceiul ca de la si pana in aceasta zi, gospodinele sa nu stranga ouale. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Acum se alegeau ouale pentru mancarea de Pasti si ouale ce urmau sa fie inrosite. Chiar daca ele erau stranse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc in joia din saptamana de dinaintea Pastelui, insa, niciodata in Vinerea Mare.

Ornamentarea oualor decorative este extrem de variata, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe si religioase. Iata cateva simboluri si semnificatii utilizate:
– linia dreapta verticala = viata ;
– linia dreapta orizontala = moartea ;
– linia dubla dreapta = eternitatea ;
– linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ;
– linia usor ondulata = apa, purificarea ;
– spirala = timpul, eternitatea ;
– dubla spirala = legatura dintre viata si moarte
In trecut culorile utilizate se obtineau din plante, fierbandu-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora.
Culori (vegetale):
Rosu: se obtinea din coaja de mar dulce, frunze si flori de mar dulce, roiba, flori de sovarf, coaja de macies, etc.
Albastru: se obtinea din flori de viorele.
Verde: se obtinea din frunze de nuc, coaja de arin, coaja si mugur de mar paduret, floarea-soarelui, etc.
Galben: se obtinea din coji de ceapa, coaja de lemn paduret, coaja de lemnul cainelui, coaja de malin, etc.
Negru: (ouale negre simbolizeaza durerea lui Iisus): se obtinea din coaja verde a nucilor, coaja si fructe de arin, etc.

Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrani care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savarsite de tinere perechi care ingropau “oua desenate” la marginea campului, in noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit “ciresica”- ce este aproape identic cu “vartelnita” intalnita pe ceramica de tip Cucuteni – sau a motivului numit “cararea ratacita”, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe intreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului in comunitatile de oieri. Ouale inchistrite incepeau a fi “muncite” de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mancau. Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pana la Pastele urmator.

Incondeierea oualor de Pasti se incepe cu impartirea campurilor ornamentale de-a lungul si de-a latul oului. Asa se ajunge la doua, patru, sase, opt sau chiar mai multe suprafete, cu ajutorul liniilor trasate. Aceste linii cat si primele motive trasate cu ceara incalzita ce se scurge din varful condeiului, acopera unele parti din suprafata alba a oului. Oul este introdus apoi intr-o baie de culoare galbena, dupa care se scoate si se usuca. Acum incepe “scrisul” altor motive de culoare galbena; apoi se continua cu rosu si, de obicei, se termina cu negru sau alta culoare inchisa. La sfarsit, oul se usuca prin incalzire usoara si se sterg liniile de ceara.

Răspândirea. Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii ouălor acoperă întreaga suprafaţă a României. În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori, Oboga fiind unul dintre centrele cunoscute din judeţul Olt. În Moldova, cu cât se înaintează mai spre nord, motivele şi culorile sunt mai elaborate. Renumite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea Suceviţa, al căror decor este realizat din mărgele. În Transilvania şi Banat găsim o mare varietate de modele şi culori atât la români, cât şi la minorităţile naţionale. Ţara Bârsei a atins şi ea un nivel deosebit prin fineţea desenului şi a compoziţiei ornamentale şi cromatice.

Cucul” si “Ciobanul cu oile”

Exista peste 70 de desene diferite folosite de cei care incondeiaza oua, cu nume si simboluri aparte, in functie de zonele tarii. Cucul este un ornament folosit in Transilvania, mai ales in Tara Barsei. Aceasta pasare este principalul vestitor al primaverii.

Cu primul cantat vesteste echinoptiul de primavara, ziua pornirii plugurilor, si prin ultimul sau cantat – solstitiul de vara. Este pasarea cea mai des intalnita in folclorul romanesc, in cultul stramosilor, in ritualurile de fertilitate, practici magice, in legende si superstitii. Un alt motiv intalnit in Ardeal: “Ciobanul cu oile” Reprezinta constelatia Lira – puncte de orientare ale taranilor in timpul noptilor de vara, ciobanul fiind reprezentat de steaua Vega, iar oile de celelalte patru stele.

Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Hristos. Se povesteste ca dupa ce Iisus a fost rastignit, rabinii farisei au facut un ospat de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: “Cand va invia cocosul pe care-l mancam si ouale fierte vor deveni rosii, atunci va invia si Iisus”. Nici nu si-a terminat bine vorbele si ouale s-au si facut rosii, iar cocosul a inceput sa bata din aripi.

Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula “Hristos a inviat”, la care se raspunde “Adevarat a inviat”.

In Bucovina, cojile oualor de Pasti, sunt aruncate in rau, pentru ca apa sa le poarte la “Blajini” (fiinţe imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezaţi, al caror loc de vieţuire se afla la “capatul lumii”, aproape de Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii stiu ca pentru toti crestinii a venit Pastele.

This slideshow requires JavaScript.

Sursa: Miriam

***********************************************************************************

ENGLISH VERSION

The painted eggs represent a proof of the tradition, beliefs and Easter customs being placed among the elements of great folk spiritual cultural value, which define the ethnical peculiarities of our people.
The simplest Easter eggs are solid colors without any ornamentation. Natural dyes from berries, flowers, and other plants can be used, or commercial kits can be found for a rainbow of colors. While plain dyed eggs may appear simple at first, different colors can relay spiritual meanings to enhance the celebration. Green represents nature and the new growth of leaves and grass, renewal that occurs each spring. Yellow eggs are reminiscent of the glorious sunrise, bringing life to each new day. Purple is the traditional color of royalty and is a perfect shade to represent the divinity of Christ as King. Red eggs symbolize the blood of Christ that was spilled at His crucifixion, blood that He willingly gave to save men. Black traditionally symbolizes death, and can be used to represent all sins. White eggs, whether dyed a pure white or left uncolored, represent the light and purity of the Savior.
While simple colors can convey deep spiritual meanings, many people decorate Easter eggs with more elaborate designs. Drawings can be quite simple or painstakingly detailed, and can cover a wide range of Christian symbols.

The folklore presents several Christian legends which explain why the eggs are painted in red on Easter and why they became the symbol of the celebration of Christ’s Ressurection.The most wide-spread legend tells us about how Virgin Mary, who came to mourn her crucified son, laid the basket with eggs near the cross and they reddened because of the blood that was flowing from Jesus” wounds. The Lord, seeing that the eggs reddened, said to those who were there:”From now on, you too shall paint the eggs in red to remember my crucifixion, as I did today.”

• Materials
o hen egg (traditional)
o vegetal colors
o bee wax

• Tools
o goose feather
o “chisita” (special tool, made of a thin metal pipe, with very small diameter; a pig hair is pulled through it) is used for “writing” the motive.
o “brush” (a tool that is used for covering the larger spaces – thick lines, points etc.)

• (Vegetal) Colours
o obtain from sweat apple peal, sweet apple leaves and flowers, hip rose peal etc.

Sarmisegetuza Regia – Inima Daciei ~ Sarmisegetusa Regia – The heart of ancient Dacia ~



Sarmisegetuza Regia – cea regala, cea din munti… Celebra cetate Sarmizegetusa, căreia i se mai spune şi Regia, adică Regeasca, se află între hotarele satului Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara, şi, după cum ştiu mai toţi românii, a fost capitala Daciei. Numele de Sarmi-ze-Getusa se traduce prin „Legământul Vitejilor”.

Sarmizegetusa Regia a atins culmea sub regele Decebal, înfrânt, din nefericire, în vremea domniei, de împăratul Traian.După ultimul război, cuceritorii au stabilit o garnizoană militară acolo şi, se pare, au început să dărâme cetatea. Noua capitală romană, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, ce a fost construită ca reşedinţă de iarnă a lui Decebal de către prizonierii romani, se află la o distanţă de 40 km de Sarmizegetusa Regia.
Toate cele şase fortăreţe – Sarmizegetusa Regia, Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa, care au format sistemul de apărare al lui Decebal, fac parte actualmente din patrimoniul mondial UNESCO.

Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspandite pe 5000 de kilometri patrati. Pana la o altitudine de 2050 m, interventia umana este prezenta in mod compact.Cei mai multi istorici estimeaza ridicarea lor in secolele III-II i.Hr, dar sunt si calcule (raportate la ziua solstitiului de vara) din care reiese o vechime cu 600 de ani mai mare. Doua dintre ele sunt cele mai importante constructii : sanctuarul mare rotund si “soarele de andezit”.

Este de remarcat asemanarea uimitoare intre planurile sanctuarului mare rotund de la Sarmisegetuza Regia si al celui de la Stonehenge, care este atat de evidenta, incat creeaza impresia ca planurile au fost desenate de acelasi personaj (diferente existand doar in privinta dimensiunilor si a materialelor de constructie).

O constatare similara se poate face si in ceea ce priveste “soarele de andezit”, care este foarte asemanator cu celebrul calendar Maya. Cum au reusit sa construiasca intr-un timp relativ scurt si cu materiale aduse cel putin 100 km – de la Magura Calan, ramane un mister.

Cetatea include mai multe sanctuare si un calendar circular, toate vizibile si astazi. Se spune ca Sanctuarul Mare, cu cele 3 cercuri concentrice ale sale, ar emana anumite energii, motiv pentru care sa nu va mirati daca veti gasi yoghini meditand aici. Structura celor doua sanctuare din interiorul cetatii ne ofera informatii despre modul in care calculau dacii timpul. Calendarul dacic era bazat pe cicluri de cate 13 ani, un an avand 47 de saptamani, fiind impartit in perioade de cate 13, 21 si 13 saptamani.
Ce este impresionant la acest loc …Acum mai bine de 2000 de ani dacii aveau sistem de canalizare, drumuri pavate, calendar solar si astronomic si un sistem economic suficient de avansat incat sa-si care piatra de la zeci de kilometri departare si sa sculpteze in andezit. Popor misterios, ale carui ramasite genetice nu le veti intalni aici, ci abia in Tara Motilor, care a ramas semnificativ mai izolata decat aceste meleaguri.

Marele calendar de la Sarmizegetusa:
Primul cerc, exterior, este format din 104 de blocuri de andezit şi reprezintă numărul zilelor de post dintr-un an, mai precis miercurile şi vinerile.
Al doilea, lipit de cercul exterior este compus din 180 de stâlpi înguşti, grupaţi câte şase. Al treilea cerc este constituit din 84 de stâlpi de lemn. Aşadar: 104 + 180 + 84 = 368, adică trei zile sacre, provenite din anii bisecţi, dintre cei 13 ani.
Nu întâmplător, potcoava din interiorul marelui calendar este alcătuită din 34 de stâlpi de lemn, prevăzută cu două praguri aşezate faţă în faţă, către călcâiul potcoavei. Aceste praguri despart 21 de stâlpi de ceilalţi 13, aflaţi spre vatra sacră.
Adăugând la 987 cei 13 stâlpi de la călcâiul potcoavei, obţinem 1.000 – de la Zalmoxis! – anul desăvârşirii calendarului.

În complexul de la Sarmizegetusa Regia mai există şi câteva aliniamente ce reprezintă numărul zilelor de post ale dacilor, moştenite şi de români.
Astfel, aliniamentul alcătuit din patru şiruri de câte 10 postamente de andezit, 4 x 10 = 40 , semnifică zilele din postul Crăciunului, ca şi astăzi!
Alt aliniament, compus din patru şiruri de câte 15 discuri de calcar, reprezintă zilele din postul Paştelui dacic, tot ca şi astăzi! Ca să dezlegăm enigma Soarelui cu Zece Raze, trebuie să ne întoarcem la altarul Soarelui cu Patru Raze descoperit la cetatea Helis, actualmente Piscu Crăsanilor, judeţul Ialomiţa, fosta reşedinţă regală a lui Dromihete.

*************************************************************************************************
(ENGLISH VERSION)

Sarmisegetuza Regia is the name of the capital of pre-Roman Dacia, actually a complex of sanctuaries, situated in The Mountains of Orastie, at an altitude of 1,200 meters, from which the most remarkable are “Sanctuarul Mare Rotund” (Big Rounded Sanctuary) and “Soarele de andezit” (The Andesito Sun).

Sarmisegetusa Regia
Most of the archeologists assert that the city was raised in between the 3rd and the 2nd century before Christ, while others sustain that it would be at least 600 years older than that. One of the reasons of this dispute could be the striking resemblance of the Big Rounded Sanctuary with those of Stonehenge. It seems that the same architect has conceived them both, the only difference being that the one from Orastie is smaller. Then, The Andesito Sun can be easily resembled to the famous Maya calendar.

The capital of Dacia was conquered and destroyed by the Roman army in the year 106 after Christ. Its ruins were revealed for the first time in 1923 due to the diggings made under the lead of professor D. M. Teodorescu from the department of archeology of the University in Cluj Napoca, then continued by the academician professor C. Daicoviciu and by Hadrian Daicoviciu until 1944.
The road is not generous for those who want to get at the ruins of the ancient Dacian fortress. If there is asphalt laid from Orastie till Costesti, few are those who dare continue their trip by car following the next 20 km on forestry path. As a matter o fact Orastie can be considered a departure point for the Dacian fortresses; Sarmisegetuza Regia, The Fortress of Costesti (18 km away from Orastie), the Stone Walls of the Fortress from Blidaru (4km away from Orastie).

At about 40 km away from Orastie Mountains, in the department of Sarmisegetuza, in the South- West of the Hateg Depression, where are the ruins of the other fortress bearing the same name, capital of Roman Dacia, also called Ulpia Traiana Sarmisegetuza, founded by the governor Terentius Scaurianus between 108 – 110.For two centuries, it represented the political and administrative center of the province of Dacia.
The sieges of the governor, of the administration, of the financial system, of the military, economic and religious centers were situated inside the fortress. During the rule of Emperor Hadrian (117-138), Sarmisegetuza was called Colonia Ulpia Traiana Sarmisegetuza, and then during the period 222-235, to its name was added the epithet of metropolis.

This slideshow requires JavaScript.

Misterele Muntilor Bucegi ~ Bucegi Mountains – The Mysteries ~ |www.welcome2romania.wordpress.com


Bucegii au avut intotdeauna o aura de mister, mai ales din pricina Sfinxului si a Babelor, structuri de piatra care par a fi rodul imaginatiei omului si nu o actiune oarba a naturii.

Taina Marelui Sfinx

Chiar daca Bucegii au fost martorii nasterii multor legende, prea putine au reusit insa sa ajunga pana in vremurile noastre. Printre cei care au adus din nou la lumina frumusetea si misterul celui mai important simbol din Prahova, si de ce nu, din Romania, Sfinxul, se numara, in mod surprinzator, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care a pus in atentia lumii posibilele legaturi dintre civilizatia Markawasi si cea geto-dacica. Acesta a remarcat o serie de asemanari intre Sfinxul din Bucegi si sculpturi monolitice din Anzi.
Ruzo a lansat o ipoteza, considerata de comunitatea stiintifica aiuristica, in care explica faptul ca civilizatia umana este formata din ere, fiecare durand 8608 ani si care la randul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem in a cincea era. La fiecare 8608 ani, Pamantul sufera o catastrofa. Monumentele din jurul lumii, printre care si Sfinxul, marcheaza locurile unde oamenii se vor putea adaposti.
Unul dintre zvonurile care circula, mai ales pe internet, este ca sub Sfinx si muntele Omu s-ar afla o caverna de circa 20 de kilometri lungime. Incepand de aici, povestirea devine din ce in ce mai fantezista. Pestera ar fi protejata de campuri energetice si americanii chiar ar fi efectuat sapaturi, sub protectia autoritatilor romane si cu ajutorul, binenteles, a masoneriei mondiale, in anul 2003. Din nefericire nu au reusit sa patrunda prin scutul indestructibil.

In 1993 au avut loc o serie de cutremure, doar in zona Sinaii si Busteniului. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar exista mai multe marturii care spun ca inainte de cutremure se auzeau bubuituri puternice, iar multi locuitori din zona au spus ca sufereau de insomnie.

Muntele cu nume de om

“Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau imparatiile?” Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi, legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele “Omul”. Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat, in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe.


Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu “Tronul lui Zamolxe”. Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe zeul primordial.

Locul unde se intalnesc lumile

Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat, caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor fenomene.

Cu sau fara mistere, masivul Bucegi ramane una dintre cele mai importante monumente, naturale sau nu, ale Romaniei si trebuie tratat cu mult mai mult respect decat o facem in prezent.

Surse: Realitatea.net, amira-paranormal.blogspot.com

*****************************************************

In old Romanian language “a bucegi” means “to choose” – these are “the chosen” mountains; and some of the events occuring in the area (see below) give a true meaning to their name.

Two major tourist attractions are located at above 2200m altitude (2216m, to be precise): the Sphinx , an old stone looking like a human face, apparently formed by wind erosion, and the closeby ” Old Women” (Romanian: Babele), a rock formation resembling human silhouettes.

People talk about an old special traveling route in these mountains, called “the silver belt of the world”, 8 hours long and quite difficult, with a lot of ups and downs – yet at the end nobody feels tired, but relaxed and joyful. Some say that’s because this route overlaps with a major energy flux of the planet. It starts in Valea Doamnelor (The Ladies Valley), and continues to Omu Peak (2505m), the summer route of Babele, Piciorul Cocor, and the Ialomita Cave in Valea Horoabelor, the most beautiful valley in the Bucegi mountains.

The name of the Ialomita cave came from the Dacian language, “jalomit” meaning “to cry”, this cave being known as an ancient place where Dacians celebrated death as a major event, passing from one life to the next one.

The cave has 3 levels: the first one is for the tourists, shaped like an S; the next two are harder to cross.

The first level has many names, the most known are Grota Pustnicului (The Monk’s vault- because some say that the cave was discovered by a monk, Father Teofil, after he had dreamed of the place and the way to it) or Grota lui Zamolxe (Zamolxe’s Vault) – Zamolxe is an ancient Dacian priest/god. It is said this cave was used by Zamolxe and his people to hide and pray when they were under attack.

At this level you can find one of its most peculiar attractions: somewhere in the stone there is a groove, like a pail, filled with water. The strange thing is that once the water is removed, it starts to “rain” from the ceiling, and it stops when the pail is full with water again.

Another attraction is Hades Well, a coalpit inside the Ialomita Cave: nobody could explain yet why any kind of light just dies inside this groove.

The second level hosts two Dacian tombs, and the third level a glaciar lake.

The entrance to this cave is guarded by a small hermitage, called Schitul Pestera, built in a very long time because of a long series of weird events – people say that every time they tried to finish this church a lot of hostile natural phenomena stroke the building: fire from the sky, avalanche of stones. Maybe, it is said, because no one should build churches in the land of Death.

SOURCE: European Pyramids: Bucegi mountains legends

This slideshow requires JavaScript.

Templul misterios unde dorintele se implinesc: Sinca Veche ~ Sinca Veche – Temple of Wishes~|www.welcome2romania.wordpress.com


Sinca Veche este un sat compact romanesc din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta lui sunt din secolul al Xii-lea. De aici a plecat familia ilustrului Gheorghe Sincai, marele istoric si filolog roman. In aceasta zona sunt numeroase vestigii arheologice, marea lor majoritate ramase nedezgropate. Printre enigmele acestei zone figureaza si “Manastirea Sapata in Piatra” sau “Templul de la Sinca Veche”.

Sinca Veche are o istorie cu totul deosebita. In preajma anului 1700, in perimetrul acestei comune au existat cinci manastiri, cand in toata comunitatea vietuiau abia cateva sute de suflete. Cele cinci manastiri crestin-ortodoxe – patru din lemn si una sapata in stanca – sunt, se pare, expresia unui curent spiritual care a cuprins acest spatiu in urma cu trei secole.

In istoria acestui sat exista si un moment de un dramatism aparte. In anul 1762, cand din ordinul Mariei Tereza a fost infiintat Regimentul I de granita, locuitorilor satului li s-a cerut sa paraseasca religia ortodoxa. Atunci s-a petrecut un lucru uimitor, care demonstreaza credinta acelor oameni, el ramanand consemnat de istoricii vremii: “Populatia, aproape in majoritate, nevrand sa primeasca armele de graniceri si trecerea la uniti, decat sa-si lepede credinta, a preferat sa se retraga in padurea de miazazi, pe la colibele ce le avea in diferite puncte din partea aceea. Treptat, apoi, refugiatii si-au construit locuinte statornice, intemeind o noua comunitate, sub numele de Sinca Noua”.


Istorie si Mister

În stravechea tara a Fagarasului, la câtiva kilometri de Persani, între orasele Brasov si Fagaras, se afla satul Sinca Veche. Aici îsi au radacinile Gheorghe Sincai – marele istoric si filolog român, Nicolae Balan – mitropolitul Ardealului si Ion Vulcan – cel care a publicat primele poezii ale lui Eminescu.

La aproximativ doi kilometri de aceasta localitate ascunsa printre dealuri împadurite, într-o zona cu numeroase vestigii arheologice, multe ramase nedezgropate, dainuieste un loc plin de mistere: TEMPLUL DORINTELOR. Mai este cunoscut si sub denumirile de “Templul Ursitelor”, “Grota de la Sinca Veche”, “Manastirea Sapata în Stânca” sau “Templul Extrate-restrilor”. Grota este ascunsa în mijlocul unei paduri în care creste o vegetatie abundenta, semn al unei energii puternic pozitive.

Drumul spre templu este marcat de o cruce construita recent care te pune în rezonanta cu vibratia locului. Se merge pe o carare îngusta si în panta, care se opreste în fata unei stânci foarte fragile, plasmuita din gresii de Persani. Niste mâini necunoscute au sapat cinci încaperi cu doua altare si un culoar vertical în forma de trunchi de con prin a carui deschidere se vede cerul.

Din cele mai vechi timpuri localnicii considera acest templu un loc potrivit pentru rugaciune. Legenda spune ca atunci când va asezati sub turnul conic care comunica cu cerul si va doriti ceva, cerinta vi se va împlini daca aveti o inima curata si plina de credinta. Mai întâi, este bine sa va opriti la altarul mare unde, cu ochii îndreptati spre cer, puteti sa va cereti iertare pentru greselile vietii. Apoi treceti în încaperea alaturata, la altarul mic si cu sufletul curat, va rugati la lumina lumânarilor. Aici se afla un alt mister al locului: peretele altarului are inscriptionate un portret despre care se spune ca este al Mântuitorului si doua simboluri care confera unicitate acestui salas – o stea cu sase colturi, hexagrama, cunoscuta sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon si cercul Yin-Yang, ambele fiind doua simboluri ezoterice, cunoscute în toate scolile de misterii. Care este mesajul adresat oamenilor? Ca acestia detin atât energie Yin/feminina, cât si energie Yang/masculina, iar acestea trebuie sa se uneasca armonios prin iubire, pentru ca doar prin uniunea contrariilor omenirea va deveni ceea ce se doreste din înalt? De ce sunt alaturate aceste inscriptii apartinând unor traditii atât de diferite? Acest chip este oare portretul primului “ursitor” al templului, primul preot, imaginea unui comandant extraterestru sau al Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos? “Nimeni nu a putut dezlega misterul. Nici macar specialistii care au venit aici nu au putut explica legatura dintre icoana si cele doua simboluri.” povesteste nea Chifer, ghidul locurilor, care e convins ca e vorba de icoana Domnului Iisus.

Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele:

• vechimea sa, care este estimata intr-un interval “destul de larg” – intre 250 si… 7000 de ani.

• originea sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii ne-crestine de pe unul din peretii altarului.

• modul in care a fost construita – faptul ca are doua altare – ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare.

• unele fenomene bizare care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri – cum ar fi aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii – i-au facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul din celebrele “noduri energetice” despre care se vorbeste in parapsihologie.

La toate acestea, se adauga faptul ca la doar trei kilometri, pe drumeagul de tara care duce spre manastire, se afla un fel de amfiteatru acoperit cu iarba si arbusti. Acest spatiu, aproape perfect circular, este inaltat cu cativa metri fata de relieful inconjurator, are un diametru de circa 20 de metri, iar in interior are un aspect ce nu pare natural – aici existand un fel de terase, ca in interiorul unei cetati sau asezari fortificate. Nici cei mai batrani locuitori ai satului nu isi amintesc de vreo destinatie ceva mai recenta a acelui loc. Sa fie acel “stadion” – acoperit acum cu iarba si tufe de ienupar si paducel – ruinele unei vechi asezari dacice? Exista vreo legatura intre cele doua obiective atat de apropiate unul de celalalt? La toate aceste intrebari nu s-a raspuns deocamdata.

Fenomene Miraculoase

taranii din Sinca Veche sunt convinsi ca Templul este vechi de mii de ani si ca are puteri miraculoase. Batrânii satului spun ca pâna si iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc vitei mai frumosi si mai sanatosi decât celelalte si dau lapte mult mai gras.O batrâna povestea ca “o fetita muta din nastere a grait în apropierea templului”, anuntându-si tatal ca si-a gasit vitele pierdute prin padure:”Sunt aici, tata!”

Deseori în aceasta zona se petrec niste fenomene bizare. O relatare apartinând unui reporter, inclusa în paginile unei publicatii locale, “Monitorul de Brasov”, prezinta comportarea ciudata a camerei de luat vederi care pornea si se oprea din înregistrare dupa bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenti nu le vazusera în pestera în momentul filmarii. Pe banda apareau niste sfere de lumina si chiar o silueta învesmântata într-o mantie de culoare închisa, iar în plan îndepartat o mâna de lumina stravezie.

Doamna Tamara M. din Timisoara, povestea ca în timpul rugaciunii a început sa vada sfere luminoase si fiinte de lumina. Fotografiile celor care imortalizeaza locul sunt strabatute de globuri stralucitoare, de halo-uri si de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. Altora li s-a întâmplat sa dispara în intregime imaginile înregistrate, de parca nici nu ar fi existat vreodata. Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:” Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au aparut niste pete albicioase, ca niste mingi de lumina…”

Exista multe marturii si despre coruri enigmatice care se aud cântând o muzica celesta, deosebit de frumoasa.

Uneori în preajma acestui asezamânt au loc vindecari miraculoase. Dl Victor Pascu, paznicul locului, spunea aceleasi lucruri incredibile: ” Am carat pamânt din interior, am facut un grilaj si am construit stâlpi de sustinere. în vremea aceea eram bolnav de ulcer. Dupa ce am terminat restaurarea, durerea de stomac ce ma chinuise ani întregi a disparut si m-am vindecat miraculos. Dumnezeu m-a ajutat, iar de atunci am ramas aici, caci mi-am refacut viata.”

Unii specialisti în radiestezie care au facut masuratori spun ca locul degaja un magnetism impresionant si energii foarte puternice, dupa cum rar le-a fost dat sa vada. Constructia perfect izolata si ascunsa de ochii celor din exterior favorizeaza o stare de introspectie si de meditatie întalnita în lacasele de cult.

Pelerinaj la “Templul Ursitelor”

Atrasi de misterul locului aici sosesc oameni din toata tara si din toate colturile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din tara Fagarasului sau din toate regiunile tarii, oameni batrâni, bonavi, mame cu copii, tineri în cautare de alinare sau de senzational vin la templul facator de minuni. S-a observat ca dorintele se împlinesc cel mai bine în trei zile din an: de Sfântul Gheorghe, la Lasata Secului de Pasti si la Schimbarea la Fata.

Marturiile unor preoti si fete de rang înalt care au vizitat asezamântul au dus la recunoasterea valorii spirituale a acestuia prin sfintirea lui de catre înalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.

Dincolo de orice controverse si speculatii, Templul de la Sinca Veche este un loc de reculegere ideal, de un mister si o puritate cu totul aparte.

sursa: http://www.floarea-vietii.ro

*******************************************

Temple of Wishes at Sinca Veche

Sinca VecheA place that has always been triggering controversies, “The Temple of Wishes” to be found at Sinca Veche attracts more and more spiritual researchers, historians, archeologists, speologists, radiesthesists, as well as a great deal of curious-minded people wanting their wishes came true – if we are to listen to the legends being circulated there. ESP phenomena that kept on happening here, all along a great period of time, bear witness to some special energetic charge.

History and Mysteries

The village of Sinca Veche is situated in the ancient Land of Fagaras, some kilometers away from Persani, in between the cities of Brasov and Fagaras. Here we can trace back the origins of Gheorghe Sincai, the great Romanian historian and phylologist, those of Nicolae Balan, Reverend Metropolitan Father of Transylvania, and those of Ion Vulcan, the one that published the very first poems written by Eminescu (the Romanian national poet).

Almost 2 kilometers away from this place that lies hidden amidst some hills covered with forests, you may find, in an area rich in archeological remnants – most of them left unburied – there is a place laden with mysteries, called The Temple of Wishes. Also known under the names of “The Temple of Wishes”, “The Cave at Sinca Veche”, “The Rock Monastery”, “The ET Temple”, this place lies hidden among some forest blessed with abundant vegetation that can be accounted for some powerful positive energies.

The way leading to the tmple is marked by a recently-built cross that adjusts your fields with this place vibration. A narrow slopy path stops short of a quite fragile rock, that has been forged out of Persani grits, where anonymous hands carved five halls with two altars and a vertical passage displaying the form of a conical segment from where one can see the starry firmament of heavens.

From time immemorial the temple has been considered to be suited for prayer. Legend would have it that whatever you wish for with faith and an open heart, when you are standing under the conical tower communicating with the skies, that wish is fulfilled. You must first make a first stop at the great altar and – eyes directed upwards – to ask to be pardoned for your life’s trespasses, then to pass on to the next room, where there is the small altar, where – with an equal spirit – you would pray with a lit up candle. There we have one of this place mysteries: the altar wall has the imprints of the Saviour’s image as well as two unique symbols – a six-pointed star, the hexagramme, aka David’s Star or Salmon’s Seal and the Yin-Yang Circle. These are two symbols known to all mysteries school of esoteric initiation. So what was the aim to be communicated to earthlings? That they are the recipients of Yin energies and Yang energies alike, that these two must harmoniously unite through love and that only through a union of contraries mankind would become what is required of it from above? Why do we have here intertwined inscriptions belonging to such different cultures? Is that image a portrayal of the first local “fortune-teller”, that of the Temple’s Priest, the representation of an ET commander or that of our Saviour Jesus Christ? “No one could solve the mystery. Not even specialists who came here could explain the link existing between the icon and the two symbols” – old Chifer said, one of the local guides who is convinced that this is an icon of our Saviour Jesus Christ.

Miraculous Phenomena

Local people living in Sinca Veche are convinced that the Temple dates back some thousands of years and that it has miraculous powers. The elders of the village say that even the grass growing around the Wishes Temple could work miracles. Cattle grazing here are bearing calves that are healthier and their milk is better than in other parts. An old woman would tell that “a little girl who was born dumb could speak for the first time when near the temple”, letting her father know that his cattle, that were lost in the woods, had been found. “Here they are, father! – said she”.

Strange phenomena had been frequently taking place within this area. Here is a report made and included in the pages of a local newspaper “Monitorul de Brasov”. It is a report telling us of a camera that would go on and off recording at its own will. When the recorded material was seen, images could be found there that any of the people that had been present could not see. The recording displayed some spheres of light and even a silouhette shrouded in a dark-coloured mantle and – in the background – a hand made of translucent light.

A Pilgramage to the “Temple Of Wishes”

Attracted by the mystery of the place here come people from all over the country and from all over the world: Americans, Japanese, Italians, Romanians from the Land of Fagaras or form other regions of this country – sick and old people, mothers with children, young ones seeking refuge and solace or just in search of exotic sensations are coming here, at this miracle-working shrine. It was seen that wishes are more likely to come true on three days over the year: on St. George’s Day, the beginning days of Lent and Transfiguration Day.

The fact that a great deal of priests and higher clergy, after having visiting the site, bore witness to its spiritual value made it that his Most Reverend Antonie Plamadeala, Metropolitan Father of Transylvania consecrated himself the place.

Beyond any controversies and speculations, the Temple at Sinca Veche is an ideal place where one can recollect onesel. It is a place blessed with unequaled mystery and purity.

This slideshow requires JavaScript.